Partidul Mișcarea Populară reclamă întârzierea contrucției Autostrăzii Iași-Târgu Mureș și solicită noului Guvern să aplice de urgență legea deja adoptată și să aloce fonduri astfel ca lucrările să poată fi demarate.
Reprezentanții PMP au transmis, joi, că la inițiativa formațiunii, Parlamentul a adoptat la sfârșitul anului 2018, legea privind construcția Autostrăzii Iași –Târgu Mureș, dar aceasta nu a fost implementată.
„Acum, la trei ani distanță, constatăm că Guvernul nu a fost în stare să miște un deget pentru a pune în aplicare acest act normativ. Numai declarații, numai bâlbâieli, numai socoteli pe hârtie, nimic concret care să dea speranțe românilor că vor putea circula, în curând, pe autostradă, de-o parte și de alta a Carpaților”, au transmis reprezentanții formațiunii.
În acest context, PMP cere Guvernului să pună în aplicare, de urgență, legea privind construcția Autostrăzii –Târgu Mureș și să aloce bani, în anul bugetar 2022, pentru începerea lucrărilor.
„Sperăm că Executivul Ciucă va scoate zona Moldovei din izolare și va relansa investițiile pentru marea infrastructură care să unească, economic, toate regiunile țării. Noul Guvern are toate atuurile necesare pentru dezvoltarea României, având la dispoziție banii europeni din PNRR. Nu mai există nicio scuză și doar incompetența guvernamentală ar putea pune frână acestor proiecte”, susține PMP.
În plus, reprezentații PMP precizează că partidul va monitoriza permanent activitatea Guvernului Ciucă și va atrage atenția asupra derapajelor privind cheltuirea banului public. „PMP a consitituit deja o comisie specială, formată din foști miniștri, cu expertiză în toate domeniile, care va întocmi, periodic, rapoarte asupra implementării proiectelor PNRR”, au conchis reprezentanții formațiunii.